Sunt usor de facut, sunt comode, nu se deranjeaza din cauza vantului si pot accesoriza orice tinuta. Daca nu ati ghicit pana acum, era vorba de impletituri, care au revenit (daca au disparut vreodata) in tendinte. Astfel, orice femeie poate deveni instantaneu Ileana Cosanzeana cu minimun de efort.
Cel mai usor mod de a ne da seama ca impletiturile sunt cea mai hot coafura a verii este faptul ca celebritatile deja le poarta asortate la o tinuta casual sau chiar la evenimente importante.
Un exemplu graitor este Rihanna, care pare dependenta de acest trend. In ultima vreme, roscata a fost zarita de mai multe ori cu parul impletit, iar adevarul e ca ii sta chiar foarte bine. Impletiturile dau o nota inocenta tinutelor ei sexy.
Daca porti impletituri ai multe avantaje. In primul rand, esti sigura ca parul o sa-ti stea aranjat de dimineata pana seara, fara sa mai cari dupa tine nenumarate produse cu care sa-l retusezi de-a lungul zilei. Apoi, ele te pot salva de la caldura verii, pentru ca daca ai parul desprins iti este si mai cald pe temperaturile insuportabil de ridicate. In plus, sunt si foarte practice: in felul acesta, te asiguri ca nu vei avea suvite in ochi sau ca parul nu te va incomoda la gatit, de exemplu.
Punctul slab al acestor coafuri este faptul ca ai nevoie de cineva sa-ti impleteasca parul, insa din acest punct de vedere mamele si bunicile sunt o adevarata mina de aur. Roaga-ti bunica sa-ti impleteasca parul si vei vedea ca stie multe feluri de a-l prinde si purta, incat mereu vei fi originala.
Exista multe feluri de a-ti impleti parul: experimenteaza, alege coafura care iti place si fii in trend vara acesta!
Nuante de par primavaratice
Anul 2019 nu este doar un an, ci o noua decada, o decada ce nu aduce doar schimbari minore, ci o intreaga generatie de idei noi. Poti avea impresia ca anul 2019 este unul al culorilor tari, puternice, dar nu si cand vine vorba de parul tau. Teoretic, este foarte usor de ales o culoare de vopsea pentru parul tau, existand o varietate de blond, saten, brunet si roscat.
Practic insa, trebuie sa tii cont de mai multe aspecte: nuantapielii, culoarea ochilor si a sprancenelor. Chiar si textura parului este importanta. Daca optezi pentru a-ti vopsi doar suvite din par, trebuie sa fii foarte atenta, de asemenea: daca ai un par ondulat, suvitele sunt mult prea evidentiate, ceea ce ar crea un contrast puternic intre piele, spre exemplu, si nuanta parului. De aceea trebuie sa ai grija ce suvite alegi pentru a fi vopsite.
De la blond platinat la blond auriu
In aceasta primavara, se poarta naturaletea. Daca alegi culoarea blond, care se afla pe primul loc in preferintele stilistilor anul acesta, spune adio blondului platinat si cauta o nuanta mai calda, mai naturala, precum blondul auriu sau rose gold. Uite si un pont: pentru a pastra mai mult timp nuanta parului, Aura Friedman, presedintele Wella Professionals Color, ne sfatuieste ca la sfarsitul dusului, sa trecem de la apa calda la apa rece.
Saten si brunet
Desi vremea se incalzeste, satenul si brunetul inca se mentin pe pozitii. Totusi, daca anul trecut se cauta culoarea caramel sau miere, acum stilistii se bazeaza pe nuante de ciocolata cu lapte, castaniu sau negru-violet pentru brunete. Cele din urma, trebuie sa fie atente pentru a constitui aceeasi nuanta de negru pe intregul par, un negru solid ce reflecta stralucire.
Red-headed
Daca esti o persoana mai indrazneata, mai nonconformista, alege roscatul fara nici un fel de problema, pentru ca sigur se poarta. Un exemplu in acest sens vine chiar de la cantareata Rihanna. Ursula Stephens, stilista responsabila pentru culoarea parului vedetei, spune ca roscatul trebuie sa fie potrivit tenului tau.
Astfel, daca ai un ten inchis, la fel ca si parul, pentru o schimbare totala, alege nuante de roscat inchis, cum ar fi culoarea prunei. Cele cu un ten deschis pot incerca un roscat caramiziu. Totusi, poti risca precum Rihanna, alegand un rosu inflacarat si sexy pentru parul tau.
Tu ce culoare ai alege?